Fibromul uterin

🌸 Denumirea de fibrom uterin este una populară, afecțiunea numindu-se de fapt leiomiom sau miom uterin.

🌸 Leiomiomul este o tumoră a uterului în care fibrele musculare nu sunt așezate fiziologic, ci formează un fel de vârtecușuri, cu vascularizație intensă și care prezintă la exterior o capsulă cu contur regulat.

🌸 Aceste formațiuni tumorale rareori cancerizează, fiind în marea majoritate a cazurilor formațiuni benigne cu creștere lentă. Există și cazuri foarte rare în care fibroamele pot crește deosebit de repede.

🌸 Ele apar la mai mult de jumătate dintre femei, multe fiind asimptomatice, fiind descoperite întâmplător la ecografie.

🌸 Dimensiunile unui fibrom pot fi foarte variate: de la microscopice la dimensiuni de 20-30 cm.

🌸 În funcție de localizare, fibroamele uterine pot fi :

🌸 intracavitare - în interiorul cavității uterine

🌸 submucoase - sub stratul mucoasei uterine

🌸 intramurale - în grosimea peretelui uterin

🌸 subseroase - imediat sub seroasa uterină (spre exteriorul uterului)

🌸 istmice - în zona istmului uterin

🌸 cervicale - în zona colului uterin

CAUZE ȘI FACTORI DE RISC

🌸 Predispoziția genetică

🌸 Rasa neagră

🌸 Menarha (prima menstruatie) precoce

🌸 Menopauza tardivă

🌸 Lipsa nașterilor (mai mulți copii - factor protector)

🌸 Lipsa alăptării

🌸 Vârsta - o vârstă înaintată este factor de risc

🌸 Exces de hormoni estrogeni:

🌸 din alimentație (carne de pasăre de magazin, exces de soia și derivate, pești de acvacultură, produse de post de tip pate vegetal, somon afumat, etc)

🌸 probleme de natură sexuală (abstinență îndelungată, lipsa orgasmelor, contacte sexuale rare sau nesatisfăcătoare - mai ales pe termen lung !!!)

🌸 boli endocrine care duc la dezechilibre hormonale

🌸 terapie de substituție hormonală în postmenopauză

SIMPTOME

🌸 Asimptomatice

🌸 Dureri abdominale - uneori severe - NU este proporțională cu mărimea fibromului

🌸 Dispareunie - durere la contactul sexual

🌸 Menometroragii - sângerări între menstruații sau hemoragie mare la menstruație

🌸 Hemoragie în postmenopauză

🌸 Infertilitate (foarte rar) - NU fibromul în sine dă infertilitate ci doar dacă poziția fibromului obstruează ostiumul tubar.

🌸 Creștere în volum a abdomenului

🌸 Balonare sau senzație de presiune pelvină

🌸 Uneori dureri lombare

DIAGNOSTIC

🌸 Poate fi o descoperire întâmplătoare cu ocazia unei ecografii pelvine sau endovaginale

🌸 La consultul ginecologic se descoperă un uter mărit de volum, ușor sensibil/ uneori dureros la palpare, cu contur neregulat

🌸 Pacientele se pot prezenta pentru oricare din simptomele de mai sus iar în urma ecografiei endovaginale se identifică numărul, dimensiunea și localizare fibromului/fibroamelor.

🌸 La ecografie, aspectul este unui particular, fiind uşor de diagnosticat.

🌸 În situații particulare pot fi diagnosticate și prin alte metode imagistice: CT, RMN, Histerosopie, Histerosonografie.

COMPLICAȚII

🌸 În anumite situații, pot da infertilitate

🌸 În sarcină poate duce la:

🌸avort spontan sau oprire în evoluție a sarcinii (foarte rar)

🌸 poziții anormale ale fătului la termen

🌸 naștere prematură

🌸 în localizările istmice sa cervicale, imposibilitatea de a naște natural

🌸 când fibromul este foarte mare sau sunt mai multe, afectând o suprafață mare a mușchiului uterin, pot afecta contractilitatea uterină intrapartum sau chiar postpartum, cu posibilă hemoragie după naștere sau alte consecințe nefaste.

🌸 Compresiune pe organele vecine dacă dimensiunile cresc, astfel încât vezica urinară se va umple mai repede iar compresiunea pe rect va duce la probleme de tip constipație sau alte disfuncții.

🌸 Hemoragii și anemie secundară

🌸 Extrem de rar, malignizare

TRATAMENT

🌸 Nu există un tratament medicamentos minune care să trateze leiomiomul uterin (este totuși o tumoră)

🌸 Există în schimb o multitudine de opțiuni terapeutice care să țină sub control creșterea acestuia.

🌸 În funcție de vârsta femeii, mărimea fibromului, dorința de a mai avea sau nu copii, intensitatea și severitatea simptomatologiei și complicațiile apărute, se decide un tratament individual.

🌸 Opțiunile sunt următoarele:

🌸 în cazul fibroamelor asimptomatice, dacă nu se mai doresc sarcini - nu se face decât monitorizare ecografică anuală

🌸 tratamente hormonale cu analogi de GnRH, modulatori de receptori de progesteron, steroizi androgenici sunt folosite foarte rar, pe cazuri selecționate, și au reacții adverse notabile- pot fi folosite doar pe termen scurt sau preoperator pentru a diminua riscul hemoragic.

🌸 tratament cu progesteron p.o, intravaginal sau în dispozitiv intrauterin (sterilet)

🌸 embolizare în cazul femeilor tinere, care NU au copii și atunci când poziția fibromului afectează concepția

🌸 miomectomia - tratament chirurgical pentru fibroamele pediculate, subseroase sau partial intramurale

🌸 histeroscopia intervențională în cazul fibroamelor pediculate, intracavitare sau parția submucoase.

🌸 histerectomia totală/subtotală cu sau fără anexectomie - adică extirparea uterului în totalitate, eventual și a ovarelor (în cazul femeilor peste 45-50 ani, aflate în perimenopauză sau menopauză) - cu fibroame simptomatice/ deosebit de mari sau care au epuizat restul opțiunilor terapeutice

🌸 Nu se recomandă tratamentul chirurgical al fibromului cu ocazia unei cezariene.

PREVENȚIE

🌸 Evitarea factorilor de risc de mai sus

🌸 Alimentație corectă

🌸 Nașterea de minim un copil, eventual la vârstă tânără și alăptare prelungită

🌸 Viață sexuală de calitate

🌸 Evitarea substituției hormonale la femeile fără histerectomie

🌸 Tratamentul bolilor endocrinologice (dacă există)

🌸 Practici de feminitate care îmbunătățesc fluxul energetic pe chakra 2, și reechilibrează energia feminină

NOȚIUNI DESPRE ECHILIBRUL ENERGIEI FEMININE

🌸 Uterul, pântecul reprezintă sursa energiei vitale la femeie.

🌸 Este un organ care simbolizează viața, fertilitatea, sănătatea feminină.

🌸 În disfuncțiile celei de-a doua chakre, uterul se îmbolnăvește, somatizând de cele mai multe ori sub formă de fibroame uterine.

🌸 Posibile surse a acestor disfuncții sunt:

🌸 istoric de relații sexuale nefericite (viol, abuz, violență)

🌸 relații vechi sau actuale cu un partener față de care nu ați simțit/nu simțiți iubire, sau blocarea într-o relație conflictuală, toxică, dăunătoare, lipsită de împlinire emoțională.

🌸suferințe vechi legate de infidelitatea actualului partener sau a celor din urmă.

🌸 preluarea energetică a suferinței mamei - care a fost înșelată sau extrem de nefericită în relație

🌸 relație disfuncțională cu tatăl

🌸 La toate cele de mai sus se adaugă cel mai important factor, și anume o viață intimă de proastă calitate:

🌸abstinență îndelungată

🌸contacte sexuale superficiale, nesatisfăcătoare

🌸anorgasmie sau dificultăți în a obține orgasme

🌸 Din punct de vedere energetic, femeile și mai ales uterul lor acționează ca un receptor, ca un burete care absoarbe toată energia bărbatului ei. Dacă bărbatul este pe o energie joasă (om dificil, care comunică greu/deloc, cu diverse frustrări sau suferințe manifestate sau nu, un om deprimat, răutăcios, ursuz, etc), atunci femeia lui va prelua această vibrație joasă, iar în absența unor practici sau tehnici prin care ea se reechilibrează, pe termen lung se va îmbolnăvi.

🌸 O femeie cu dezechilibru pe chakra uterului își pierde strălucirea, feminitatea, frumusețea, vitalitatea și în cele din urmă fertilitatea.

🌸 Pentru a fi sănătoasă, se recomandă ca o femeie să aibă cât mai puțini parteneri, să fie neapărat fidelă și dedicată unui singur bărbat, iar dacă se impune schimbarea partenerului, să se vindece și să se detașeze fizic, emoțional și mai ales energetic de fostul partener.

Dr. Cristina Buzgar - Medic Specialist Obstetrică - Ginecologie