Prima experiență cu alăptarea

🌸 Una din cele mai mari preocupări ale viitoarelor mame, mai ales a graviduţelor de trimestrul 3 care sunt la prima naştere, este dacă/cât de repede vor putea alăpta postnatal.

🌸 Sunt foarte multe mituri care duc în eroare viitoarele mămici, unele ajungând chiar să solicite tratament pentru ABLACTARE (întreruperea medicamentoasă a lactației) din cauza unor frici induse artificial de surse greşite de informare.

🌸 Prima chestiune care trebuie menționată este că NU trebuie să cădeți în nicio extremă:
🌸 Nu e ok să vă doriți alăptare exclusiv la sân şi să țineți copilul flămând !!!! în primele zile până aveți suficient lapte,
🌸 Dar nici să renunțați la alăptare solicitând pastile pentru oprirea laptelui din motive nejustificate medical.

🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸

Întrebarea 1: Cât de repede apare laptele ?

🌸 Laptele care se formează inițial se numeşte COLOSTRU şi are nişte proprietăți speciale dar şi o culoare şi o consistență diferită. Este un lapte special pentru nou-născuți şi este deosebit de valoros din punct de vedere nutrițional şi imunitar.

🌸 Colostrul poate apărea chiar din trimestrul 3 de sarcină, uneori fiind descoperit întâmplător după o baie caldă sau după masajul sânilor sub forma unei picături umede sau uscate, gălbuie, la nivelul mamelonului sau pe haine, în zona pieptului.

🌸 Momentul apariției colostrului are şi o componentă genetică, dar în principiu este un mecanism hormonal ce poate fi influenţat de mai mulți factori.

🌸 Femeile care au mici picături chiar din timpul sarcinii reuşesc de cele mai multe ori să alăpteze exclusiv la sân copiii.

🌸 Masajul sânilor pe parcursul trimestrului 3 al sarcinii şi o uşoară stimulare mamelonară stimulează producția de colostru. ATENȚIE !!! Excesul de zel poate fi dăunător pentru că pot apărea contracții uterine şi uneori creşte riscul de naştere prematură.

🌸 Gravidele care sunt la a doua experiență (sau mai mult), produc colostru de obicei mai devreme decât primiparele (doamnele aflate la prima naştere).

🌸 Factorii care contează în viteza de apariție a colostrului/laptelui sunt:
🌸 factorul genetic (cum a fost la mama/ la sora/ la bunica)
🌸 timpul scurs de la momentul când iese placenta din uter. Din acel moment încep să scadă în sângele mamei hormonii placentari şi creşte puternic PROLACTINA (hormonul de lapte)
🌸 hormonii de stress INHIBĂ prolactina :
🌸 o naştere naturală grea, cu expulzie dificilă, manevre obstetricale dureroase, sau, (foarte frecvent) subestimarea durerilor înainte de naştere, care duc organismul la un stress deosebit în travaliu.
🌸 stresul operator la o femeie care îşi dorea naştere naturală dar dintr-un oarecare motiv s-a ajuns la cezariană, sau o cezariană cu complicații deosebite şi implicit o recuperare postoperatorie mai dificilă.
🌸 situații deosebite - atac de panică al mamei în travaliu, epuizarea mamei în expulzie, complicații obstetricale (urgențe medico-chirurgicale) care induc frică deosebită legată de prognosticul matern şi/sau fetal indiferent de metoda de naştere.

MITURI:

🌸🌸🌸 După cezariană vine laptele mai greu : FALS

🌸Felul naşterii, naturală sau cezariană NU influențează viteza cu care se instalează lactația. Din contră, de multe ori, prima naştere fiind destul de grea şi epuizantă pentru mamă, poate întârzia apariția secreției lactate.

🌸🌸🌸 Ceaiul de lactație sau pastilele de lactație fac să apară laptele mai repede : FALS

🌸 Ceaiurile şi pastilele sunt bune în puseele de creştere sau oricând este nevoie de mai mult lapte DUPĂ instalarea laptelui. Adică ele pot creşte nivelul de PROLACTINĂ. Dar nu îi poate grăbi apariția la debut.
🌸 Femeile care beau litri de ceai pentru a forța apariția laptelui, nu fac decât să se asigure că, atunci când vine laptele, vine foarte mult odată - şi anume vor avea FURIA LAPTELUI care nu e neapărat o situație uşoară sau de dorit.

🌸🌸🌸 Lactația se instalează mai repede dacă punem copilul la sân mai mult - ADEVĂRAT

🌸 Când bebeluşul trage în gol (pe post de suzetă) corpul înțelege că e nevoie de lapte şi atunci grăbeşte apariția şi creşterea prolactinei.
🌸 Aceste e şi cel mai bun mecanism de a nu pierde laptele pe termen lung sau de a depăşi cu bine puseele de creştere (când există o cerere mai mare de lapte a bebeluşului).

🌸🌸🌸 Sunt femei care nu au lapte după naştere - ADEVĂRAT

🌸 Dar este vorba de situații extraordinar de rare. Există o boală rară apărută ca urmare a unei hemoragii severe la naştere care pe lângă alte manifestări grave, prezintă şi lipsa lactației - Sdr.Sheehan
🌸 99,9999 % din femei au secreție lactată după naştere ( sau după avort din sarcini mai mari de 16-18 săptămâni)
🌸 depinde de mulți factori cât de repede laptele va creşte cantitativ şi cât timp se va produce în continuare.

🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸

Întrebarea 2 : Cum îmi dau seama dacă copilul a mâncat suficient ?

🌸 Copiii nu stau la sân doar pentru a mânca, ci uneori îşi doresc doar apropierea de mamă, liniste, siguranță, să adoarmă în brațe, să se alinte, etc

🌸 Atunci când mănâncă, se simte cum trag cu putere, se vede şi se aude când înghit şi de multe ori, adorm mâncând la sân.

🌸 De obicei, un copil care doarme liniştit timp de minim 30 min (în primele zile) şi mai apoi minim o oră, înseamnă că a mâncat.

🌸 NU vă sfătuiesc să faceți proba suptului, să vă apucați de cântărit copilul înainte şi după masă. E o bătaie de cap inutilă. Cântăritul copilului este suficient o dată la câteva săptămâni, atunci când mergeți la medicul de familie pentru vaccinări şi/sau reevaluări.

🌸 Dacă copilul nu s-a săturat, atunci devine neliniştit, agitat sau chiar plânge. Are gesturi cu gurița care ne dau de înțeles că mai doreşte să mănânce.

🌸 Overthinking-ul nu ajută la nimic. Copii nu au prea mari nevoi după naştere : doar iubire, lapte şi scutece. Dacă copilul mănâncă şi doarme, e liniştit şi are perioade de veghe (în care e treaz) dar nu plânge, înseamnă că e un bebeluş care se satură şi creşte frumos.

MITURI:

🌸🌸🌸 Unele mame nu au lapte "de calitate" şi copilul nu se satură : FALS

🌸 NU există lapte de calitate bună şi lapte de proastă calitate. Fiecare mamă produce lapte comform nevoilor propriului copil. Mamele care nasc prematur au lapte specific prematurilor, iar laptele mamelor cu fete e diferit decât laptele mamelor de băieți.
🌸 Laptele este un aliment viu, care se adaptează în permanență la lipsurile/ nevoile respectivului copil.

🌸🌸🌸 Trebuie să alăptăm câte 15 minute la fiecare sân- FALS

🌸 Laptele din apropierea mamelonului, care iese primul, este un lapte mai subțire, mai apos, care îi ține copilului mai mult de sete. Cu cât copilul continuă să sugă, cu atât accesează laptele din profunzime, care este mai gros, dens şi care conține o cantitate mai mare de grăsimi şi proteine.
🌸 Acest lapte se coagulează mai repede în stomac, îi ține de foame mai mult timp şi copilul va lua mai repede în greutate.
🌸 Abia după ce termină un sân în totalitate, dacă nu s-a săturat, va trece la sânul celălalt.

🌸🌸🌸 Copilul trebuie să mănânce la interval de 3 ore - FALS

🌸 Copiii sunt diferiți. Sunt copiii care simt nevoia să mănânce puțin şi des (din oră în oră) şi sunt copii care au un prânz suficient de mare şi fac pauză între mese de 3-4 ore.
🌸 Dacă forțăm copilul să mănânce când nu îi e foame (după program) sau îl trezim din somn pentru că au trecut 3 ore, ori va refuza, ori va regurgita probabil.
🌸 Dacă punem suzeta copilului pentru a trage de timp până se fac 3 ore iar nu e bine, copilului îi va fi foarte foame, va deveni agitat şi probabil nici nu se va putea ataşa corect la sân.
🌸 Ideal este să punem copilul la sân CÂND VREA şi CÂT VREA. Cel puțin la început. Ulterior îşi va forma un program de masă şi somn destul de echilibrat.

🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸

Întrebarea 3 : Cum procedez dacă am prea mult lapte?

🌸 Furia laptelui nu apare la toate mamele. Dacă apare, de obicei debutează în a doua sau a treia zi după naştere şi durează cam o săptămână.

🌸 Excesul de lapte se manifestă cu sâni măriți de volum, duri, angorjați, extrem de dureroşi, uneori febră sau înroşirea pielii de pe sân.

🌸 Dacă laptele nu se evacuează într-o formă sau alta, canalele de lapte se pot bloca, şi apare infecția - Mastita.

🌸 Este esențial să nu se ajungă în acest stadiu şi, oricând e nevoie, sânul trebuie golit pentru că laptele se produce ÎNCONTINUU.

🌸 Cu cât sânul e mai dur şi mai dureros, cu atât evacuarea e mai dificilă şi se intră într-un cerc vicios.

🌸 Între mesele copilulului, (care bineînțeles va mânca doar la sân), dacă este nevoie, va trebui evacuat laptele ori cu mâna, ori cu pompa, până când sânul devine moale pe toate cadranele.

🌸 Pentru a facilita ejecția laptelui, trebuie caldură locală (duş cald sau comprese cu apă caldă) iar după golirea sânului, putem pune rece, pentru a încetini formarea laptelui cât timp este în exces.

🌸 Restricția de lichide ajută mult la încetinirea formării laptelui.

MITURI :

🌸🌸🌸 Nu folosesc pompa de sân ca să scot laptele pentru că asta va duce la şi mai mult lapte - FALS

🌸 Când sanul e prea plin, singura salvare este evacuarea prin orice metodă. Laptele se formează oricum încontinuu.
🌸 Pompa este mult mai eficientă la golirea sânului decât tehnica manuală. Şi bineințeles că "cea mai bună pompă" este chiar copilul.

🌸🌸🌸 Dacă mă leg strâns la sân după ce golesc, se încetineşte producerea laptelui - ADEVĂRAT

🌸Dar mare grijă să nu se blocheze canalele din cauza compresiei şi să apară zone dure care pot duce la mastită.

🌸🌸🌸 Există o injecție care face laptele să iasă mai uşor - ADEVĂRAT.

🌸 Dacă ajungeți la medic şi se constată că sânii sunt exagerat de plini şi angorjați, vi se poate administra oxitocin intramuscular pentru a AJUTA ejecția laptelui. Dar laptele nu va ieşi singur, tot va trebui să goliți, doar că va fi o idee mai uşor să evacuați după injecție.

🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸🌸

🌸 Uneori etapa primei alăptări poate fi mai dificilă decât naşterea în sine. Dar, cu răbdare, cu informații corecte şi mai ales cu sprijin şi ajutor al persoanelor bine calificate, în mod cert veți reuşi.

🌸 Laptele este cel mai minunat şi prețios CADOU pe care îl puteți oferi copilului dvs, dar aveți răbdare cu el, la început nici bebeluşul nu ştie exact cum trebuie să se ataşeze lasân sau să tragă corect.

🌸 Informații suplimentare legate de tehincă, alăptare mixtă, pusee de creştere, mastită, ablactare şi altele, într-un articol viitor.

Dr. Cristina Buzgar - Medic Specialist Obstetrică-Ginecologie